L’ Oreal Romania a incheiat anul 2008 cu o cota de piata de 15% si mizeaza pe majorarea rapida a acesteia, la un procent de 25%, a declarat joi directorul general al companiei, Richard Matalon.
“Pentru noi centenarul nu este o concluzie, ci inceputul unei noi povesti. Pentru acesta, Romania este o tara care ofera o multime de oportunitati, motivul fiind acela ca pe aceasta piata nu sunt atat de multe magazine specializate ca in alte tari din regiune, si este una dintre cele mai competitive piete din Europa de Est”, spune oficialul.
In ceea ce priveste piata cosmeticelor din Romania, chiar daca si aceasta a fost afectata de criza, Matalon se arata optimist.
“Daca in anii trecuti am fost obisnuiti cu o crestere de 20%, in primele patru luni din 2009 aceasta a fost de doar 10%. Este intr-adevar o scadere, dar nu putem vorbi de o criza”, a declarat oficialul, subliniind faptul ca in aceasta perioada companiile de pe piata invata sa fie mai productivi si mai accesibili unor categorii mai mari de consumatori.
Piata romaneasca de cosmetice a ajuns, anul trecut, la o valoare de 500 milioane euro, potrivit oficialilor L’Oreal Romania.
“Piata locala a ajuns la acest nivel dupa ce a inregistrat, timp de patru ani consecutiv, o crestere de 10 - 15%”, a explicat Matalon. Citeste in BizCity articolul integral.
| Data: 4.06.2009 | Categorie: FMCG, La ordinea zilei | |
| Comentarii: 0 | Etichete: Cosmetice, Vanzari |


















